A violat mai mulți minori timp de 10 ani, dar a considerat că pedeapsa primită este „exagerată”. Ce au decis judecătorii

A violat mai mulți minori timp de 10 ani, dar a considerat că pedeapsa primită este exagerată. Ce au decis judecătorii
Publicat: 30/11/2013, 11:41
Actualizat: 30/07/2014, 13:38

Un fost consilier local din orașul canadian Saint John, condamnat la 18 ani de închisoare pentru abuzul mai multor minori și pentru distribuirea de materiale pornografice cu minori, a atacat decizia judecătorilor pe motiv că pedeapsa primită este „exagerată”.

Donnie Snook a fost adus în fața instanței în urmă cu o lună, când a pledat vinovat pentru 46 de capete de acuzare. Asta după ce, în timpul unei anchete începute în 2011, polițiștii au descoperit în computerul acestuia peste 15.000 de fotografii și materiale video ce conțineau pornografie infantilă și pe care bărbatul le realizase în ultimii 12 ani.

Mai mult, un băiețel a fost găsit acasă la acesta chiar în momentul în care a fost arestat, relatează Calgary Herald.

Potrivit anchetatorilor, Donnie Snook îi atrăgea pe adolescenți cu bani sau permițându-le să consume alcool și marijuana în locuința lui.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Avertisment NASA: Un fenomen „ciudat” poate lovi oricând lumea
Rămași împreună după Insula iubirii, s-au etalat pe plajă. Dovada clară că leșinul n-a contat!...
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi...
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune...
Ungaria acuză Ucraina că „şantajează” ţările care vor negocieri de pace: Va trebui să luăm...
Ce studii are Marcel de la Insula iubirii? Lui 'Maluma' i-a plăcut mai mult 'şcoala...
Misterioasa moarte a celei mai iubite actrițe! Dezvăluiri TRAGICE despre sfârșitul ei! Soțul, principalul suspect
Comisarul Gărzii de Coastă, prins beat şi drogat la volan, e fiul unui celebru om...
Ultimele cuvinte ale lui Sorin Nazîru când agoniza: Se văita că...
Diana, tânăra ucisă de soț cu toporul, a fost înmormântată de ziua copilului ei: „Ea...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
TEST în România cu cel mai interesant SUV. Arată a ARO dar are motor de...
Ministerul Culturii vrea să cumpere Palatul Reginei Maria din Mamaia
Un ȘARPE MORTAL a eliberat suficient VENIN cât să UCIDĂ 400 de oameni
Dispar banii cash. Capcana de care oamenii n-au fost conștienți. Băncile dau banii înapoi
Avertisment pentru utilizatorii de iPhone și Android. Riscuri mari la încărcarea prin USB
Gabriela Cristea și familia, situație neplăcută la finalul vacanței. Ce i s-a întâmplat prezentatoarei în...
Cum a murit, de fapt, Sebi?! Dezvăluiri șocante
Gabriela Cristea se pregătește să deschidă o cofetărie în București! „Am fost la Disneyland și...
De ce a murit, de fapt, Sorin Nazîru după ce a făcut o banală baie...
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
De unde vin în România cele mai multe produse contrafăcute?